România comunistă văzută de la Paris 1977-1989

Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia Konrad Adenauer vă invită la conferinţa România comunistă văzută de la Paris, 1977-1989, susţinută de domnul Mihnea Berindei. Evenimentul va avea loc vineri, 9 decembrie 2011, orele 17.00, în Corpul H al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Sala H1 (Bd. Carol I, nr. 11).

Mihnea Berindei este cercetător la Institut de Sciences Sociale du Politique/CNRS. A reuşit să plece din România în 1970 şi s-a stabilit la Paris, unde a devenit cercetător la l'École des hautes études en sciences sociales, specializat în istorie otomană, în mod special interesat de situaţia spaţiului din nordul Mării Negre în secolele XV-XVII, de relaţiile Moldovei şi Valahiei cu Poarta etc. Începând cu anul 1977, a devenit unul dintre cei mai activi membri ai exilul românesc. A avut relaţii foarte apropiate cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Marie-France Ionesco etc., a avut colaborări la Radio Europa Liberă şi a activat în Comitetul Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului, devenit în anii ’80 Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, al cărei vicepreşedinte şi purtător de cuvânt a şi devenit, cu sediul la Paris. Este considerat cel mai eficace susţinător al disidenţei din România, graţie bunelor contacte stabilite cu presa şi cu sindicatele franceze. Susţinerea rezistenţei din ţară şi, în particular, implicarea sa în solidarizarea exilului românesc şi a celui maghiar i-au atras ameninţări din partea Securităţii. După 1989 a fost unul dintre iniţiatorii Grupului pentru Dialog Social şi a mobilizat importante resurse din Franţa pentru finanţarea emergentei societăţi civile şi a partidelor democratice din România. A facut parte din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fiind coautor al Raportului final. Este coeditor al colecţiei Istoria comunismului din România. Documente, proiectată în 5 volume (vol. I, Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, 1945-1965, a apărut în 2009 la Editura Humanitas).