Luni, 12 iulie, încep înscrierile la programul de master "Istoria comunismului românesc"

Pentru acest an, locuri bugetate şi înscrieri prin corespondenţă

Înscrierile pentru programul de master Istoria comunismului românesc, organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Centrul de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului, vor avea loc în perioada 12-17 iulie 2010, iar rezultatele se vor afişa în preajma datei de 20 iulie 2010. Dosarele de înscriere se pot depune la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza” sau se pot trimite prin poştă pe adresa facultăţii. Dosarele incomplete nu se iau în considerare. Detalii despre condiţiile de admitere, componenţa dosarului şi programul de master găsiţi în site.

În acest an, master-ul Istoria comunismului românesc beneficiază de 8 locuri finanţate de la buget şi 25 de locuri cu taxă. La concursul de admitere la master, din acest an se pot înscrie absolvenţii Bologna (care au urmat cursuri universitare de licenţă cu o durată de 3 ani) precum şi absolvenţii promoţiilor anterioare sistemului Bologna (care au urmat cursuri universitare de licenţă cu o durată de 4 ani).

Despre programul de master Istoria comunismului românesc, precum şi despre alte activităţi ale Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului află mai multe de pe http://www.studiulcomunismului.ro/ro/master/

De asemenea, detalii privind conditiile de inscriere si alte informatii privind oportunitatile programului de master, pe http://history.uaic.ro/default.php?t=site&pgid=123&lang=RO

Înscriere şi selecţie
Prima sesiune
a) 12-17 iulie 2010 – înscrierea candidaţilor
b) 18-20 iulie 2010 – selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor

A doua sesiune
a) 6-11 septembrie 2010 – înscrierea candidaţilor
b) 12-14 septembrie 2010 – selecţia candidaţilor şi afişarea rezultatelor

A doua sesiune se va organiza doar în cazul în care vor rămâne locuri libere după sesiunea din luna iulie.