DE CE ŞI CUM STUDIEM COMUNISMUL. PERSPECTIVE COMPARATIVE

La invitaţia Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului (CSCP) din cadrul Facultăţii de Istorie, profesorul Vladimir Tismăneanu va susţine o conferinţă la “Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi” cu tema De ce şi cum studiem comunismul. Perspective comparative. Evenimentul va fi găzduit de Aula Universităţii din Iaşi (Corp A, Bulevardul Carol I, nr. 11), miercuri 22 iunie, ora 16.00.

Prelegerea priveşte relaţia dintre memoria şi istoria comunismului, precum şi modul în care această relaţie este gestionată de metodologiile actuale din ştiinţele politice şi sociale, în România şi ţările cu experienţă similară din Europa Centrală şi de Est.

CSCP are între obiective organizarea periodică de manifestări ştiinţifice, conferinţe şi prelegeri ale unor cercetători de marcă din domeniu. Anul acesta, invitat este domnul Vladimir Tismăneanu, profesor de Ştiinţe politice la Universitatea Maryland, fost preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România şi actual preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Profesorul Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti pe plan internaţional în domeniul istoriei comunismului din România.

La eveniment vor participa Vasile Işan (rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”) şi Ovidiu Buruiană, ca reprezentanţi din partea instituţiei gazdă, precum şi Bogdan Cristian Iacob (secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific al IICCMER), discussant, şi Adrian Cioflâncă (director de departament în IICCMER), în calitate de moderator.

Conferinţa este organizată de IICCMER, CSCP, Facultatea de Istorie a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.

Pentru informaţii suplimentare: Ovidiu Mihăiuc, Secretar CSCP, tel. – 0723.339.254